Isaia 9:6,7

Căci, un Fiu ni s-a Născut

Pentru omul cel pierdut;

Dragostea s-a întrupat,

Pentru omul vinovat.

Un Fiu ni s-a dat,

Copil de Împărat;

Prinţul Dragostei desăvârşite,

Să, ne mântuiască de păcate.

Şi domnia va fi pe umărul Lui,

Căc e fiul Împăratului.

Şi va domni o veşnicie,

În a Lui Îămpărăţie.

Îl vor numi: Minunat,

Pentru Planul Său cel mare,

Ce pentru noi s-a realizat,

Urzitor de salvare.

Îl vor numi: Sfatnic,

Căci, El veşnic

Dă sfaturi perfecte,

Fără defecte.

Îl vor numi: Dumnezeu tare,

Căci, El e atotputernic

Şi rămâne veşnic

Stânca ocrotitoare!

Îl vor numi: Părintele veşniciilor,

Pe Cel fără început şi sfârşit.

Părintele tuturor oamenilor,

Pe care ia mântuit.

Îl vor numi: Domnul Păcii,

Căci, El dă linişte deplină;

Doar omul la El să vină,

La Pacea cea din veşnicii!

El va face ca, domnia Lui să crească,

Iar cei neprihăniţi, cei fără pată,

Ce şi-au trăit viaţa nentinată,

Vor domni, în Împărăţia cerească.

Şi o Pace fără sfârşti

Va domni în Raiul Său;

Iar cei ce n-au făcut rău,

Se vor bucura finit.

O va întări şi o va sprijini.

În Împărăţia veşnicului Zeu

Nu vor mai exista duşmani,

Căci vor fi aruncaţi în veşnicul greu.

Judecată şi neprihămire

Va exista în strălucire,

Pentru cei ce-l vor moşteni;

De acum şi-n veci de veci…!

Naşterea lui Hristos.

De nu s-ar fi născut Hristos,

Noi am fi singuri aicea jos;

El, însă ceru-a părăsit

Şi jos El a venit,

Pentru a trăi ca şi noi:

În suferinţe şi nevoi.

Slava Tatălui a părăsit,

Pentru-a trăi Cel mai umilit.

De nu s-ar fi născut Isus,

N-am mai ajunge-n ceruri sus;

N-am mai fi mântuiţi,

Ci pe veci de veci pierduţi.

Într-un grajd El s-a născut,

Pentru noi umil, dar s-a făcut.

Un copilaş micuţ a fost

Domnul nostru, Isus Hristos;

Pentru ca noi să creştem mari

Şi sfinţi să trăim aicea jos,

Adevăraţi martori ai lui Hristos.

Să nu mai trăim în păcat,

Pe pământul blestemat!

Ci în neprihănire,

Pentru a Domnului mărire.

El pentru noi, dar s-a născut,

Într-o viaţă nouă, ne-a conceput,

Pentru Raiul Său etern.

Naşterea Lui e folositoare.

Pentru toţi chiar o salvare,

Din lumea prea păcătoasă,

Întinată, veninoasă.

De aceea şi noi să ne umilim,

Ca şi El noi să trăim:

Mântuiţi de-orice păcate,

Având vieţile curate.

Naşterea Lui, să ne fie folositoare;

Un element pentru noi – de salvare.

Haide-ţi cu toţi să ne grăbim

La ieslea Lui noi să venim,

Să ne naştem şi noi ca El,

Pentru o viaţă veşnică

Sus în ceruri pregătită.

Prin naşterea Lui,

Noi să fim ai Domnului.

S-ajungem sus la masa Mielului

În eterna sărbătoare,

Ce-i veşnic nepieritoare.

Mulţumire…

O, Tată Sfânt şi Divin!

Venim înaintea Ta

Să-Ţi mulţumim;

Căci ai lăsat Slava cerească

Şi ai venit în lumea pământească!

Doamne, Tată, ce locuieşti în ceruri;

Ai privit spre noi, cei de pe Pământ,

Spre ale noastre nevoi şi lipsuri,

Cufunda-ţi în păcat, cantr-un mormânt.

Ai privit cu Milă şi-ndurare

Spre ale Tale creaturi murdare,

Ce se zbat în păcate grele –

Ce sufletul îl ţin legat –

În închisoarea de păcat

Prin lanţurile sale.

Ţi-a fost milă de omul

Înşelat de diavolul,

Ce la amăgit cu şiretlic,

Printr-un lucru de nimic –

Amăgindu-l în Eden,

În Raiul cel etern,

Printr-un fruct oprit.

Iar de atunci şi până acum

Omul în păcat a tot căzut;

Ajungând ca un om nebun,

Căci binele nu al făcut.

Pentru toate acestea Domne,

Ai făcut un Plan de salvare.

În acest Plan L-ai împlicat

Pe Fiul prea Înalt.

Aici jos, L-ai trimis,

De sus din cer, din Paradis

La-I trimis la noi jos,

La omul păcătos.

Ai îngăduit ca, să trăiască

În condiţia omenească:

A simţit lipsuri, nevoi –

A trăit ca şi noi –

Ia fost şi sete,

A fost obosit şi trudit,

A simţit frigul şi căldura –

Dragostea şi ura,

A fost respins sau acceptat,

De omul ce l-a creat.

Însă, El niciodată a greşti,

Pentru că, era Desăvârşit.

A făcut semne şi minuni

Pentru oameni răi sau buni;

Însă de oamenii cei răi,

A fost refuzat şi batjocorit.

Iar aceşti oameni fără căpătâi,

L-au bătut, L-au răstignit,

Pe o cruce L-au urcat.

În cuie L-au pironit.

Dar, EL toate le-a răbdat –

Ca un Miel nevinavat –

Pentru al omului păcat.

Planul de Mântuire,

L-a sus la îndeplinire –

Planul minunat

Pentru noi aplicat.

Vrem ca de „Crăciun”,

Să sărbătorim cu bucurie;

Căci Isus Cel Bun,

A venit pe această glie.

S-a născut ca un Copilaş,

Micuţ şi drăgălaş.

De aceea Ţie ne-nchinăm,

Vrem să, te adorăm!

La acestă sărbătoare,

Să luăm cu toţi aminte,

Că, Biblia vrea să ne înveţe,

Care este scopul mare:

Căci, Tu Te-ai Născut

Pentru omul care L-ai făcut.

De aceea, haide-ţi cu toţi

Să sărbătorim pe mielul Divin

Ce S-a coborât la cei morţi

În păcate şi le-a adus Darul divin:

Mântuirea de păcate,

O viaţă de la moarte.

Prin Naşterea Lui,

Noi să trăim –

Fii ai cerului –

Să n umai murim!

Naşterea Lui, să ne fie folositoare,

Pentru a noastră salvare!

Să-I sărbătorim Naşterea în umilinţă,

Ccăi prin Naşterea lui, ne-a dat viaţă.

O viaţă veşnică cu Dumnezeu,

În veşnicia Edenului Său,

Fi binecuvîntat,

Dumnezeu prea Înalt,

Că Te-ai Născut pentru noi

Să nu mai trăim în gunoi!

Să nu mai fim condamnaţi.

Scopul Naşterii lui Hristos

Ce bucurie,

E să se ştie:

Că Dumnezeul PreaÎnalt,

Din cerul minunat,

Pe Hristos, Mântuitorul

L-a trimis la tot poporul,

Pirdut în păcat, fără viitor,

Sub mâna cea grea, prea rău apăsător.

Umil, în paie – în chip smerit –

Hristos, pe pământul plin de păcat

La noi jos S-a coborât.

Şi din robie ne-a salvat.

A lăsat Gloria cerului

Şi între oameni Sa Născut.

A trăit în condiţiile omului,

Căci pe toţi El, ne-a iubit.

Sa Născut într-un loc sărac.

Nu a avut loc într-un palat;

De cei mari a fost refuzat,

Iar cei mici cu dragoste L-au primit,

Împreună cu ei, într-un loc smerit.

A lăsat locul cel ami valoros

Şi a venit locul cel mai de jos:

Din Gloria cerească,

A venit în sfera pământească.

Iată dragostea de Tată,

La om, El şi-o arată!

Prin Naşterea lui Hristos

Să ierte pe cel păcătos.

Aceasta e Dragostea măreaţă,

Ce aduce pe om la Viaţă.

Cine s-ar fi gândit,

Că pentru omul trudit,

De păcat împovărat;

Să vină şi să-L fi salvat?

Cine poate să exprime

Dragostea măreaţă, Divină?

Cine poate să spună

Despre cea mai mare minune?

Oare cin’ ar fi putut

Să lase tot ce e mai bun?

Şi pentru un om pierdut,

Lăsat pe margine de drum;

Să împrăştie bunătate,

Milă, Pacem Îndurare,

Fericire, dragoste

Şi din plin Iertare?

Cine poate să se nască,

Pentru o lume păcătoasă?

Cine ar renunţa

La reputaţia sa,

Pentru un amărât,

De vrăşmaş batjocorit?

Dar, Hristos Mântuitorul –

A ales să, lase totul

Şi din Slava cerească,

A coborât, în lume să se Nască.

A lăsat orice Valoare

Pentru a omului salvare!

A fost gata să se Nască,

În trup omenesc,

Pentru omul pământesc,

Să-l mîntuiască!

De aceea, de „crăciun”:

Să ne gândim la Domnul Bun;

Să ne amintim,

Că, Hristos, Cel Iubitor,

Ne-a venit în Ajutor;

Din păcate să ne ridice!

Să uităm niciodată,

Cât va fi lumea toată,

Că, de „Crăciun”, sărbătorim

Pe Cel ce-I Veşnic şi Divin!

Pentru om, din cer

Sa coborât la toţi.

Ca cei ce în lume pier,

Să fie mântuiţi.

Orice om să fie eliberat

Din a lanţului păcat.

Să, dăm la oparte

Tot ce ne desparte

De adevărata valoare.

Al acestei sărbători!

Să, înlăturăm orice piedică,

Ce de adevăr ne desparte:

Pe moş crăciun, brad şi ciocolată,

Îmbuibarea şi dsfrânarea,

Pentru a nu se pierde adevărata valoare.

Să dăm la o parte cele trecătoare,

Ce sunt fireşti şi înşelătoare!

La minunatul Salvator,

Să privim corespunzător.

Să nu-L înlocuim pe Sărbătorit,

Cu lucruri de nimicit.

Această Sărbătoare,

Fie-ne folositoare!

O! Cât de minunat

Că, cerul Ai lăsat

Şi la noi te-ai coborât,

Din cerul Tău prea Sfânt.

Îţi mulţumim că, Te-ai Născut,

În această lume de păcat;

Căci de noi Ţia păsat

Şi-Ai făcut acest lucru.

Vrem să dăm la oparte, orice păcat,

Să neamintim de Planul minunat

Ce L-Ai înfăptuit;

Pentru omul rătăcit,

Născându-Te pe Pământ;

Să, ne duci în cerul Sfânt.

Lăsând Slava minunată,

Pentru omul cel cu pată.

Îţi mulţumim în umilinţă,

Pentru al Tău Plan

Ce L-ai aplicat

Pe Pămâtul stricat.

De aceea cu bucurie

Îţi aducem Slavă Ţie!

Că Dumnezeul PreaÎnalt

Din cerul minunat,

Pe Hristos, Mântuitorul,

La trimis la tot poporul,

Pierdut în păcat, fărăr viitor

Sub mâna cea grea, pra rău apăsător

Îţi mulţumim că, Te-ai Născut!!!

Chemare

Auzi cum te cheamă,

Glasul Blând de Tată!

Vreau să, vi la El,

Divinul Miel.

Cum să refuzi a Lui chemare,

Când vrea să-ţi dea salvare?

Te cheamă cu vocea-I Duioasă:

Vino copilule acasă

Numai rătăcii

Pe căi pustii!

Lupii te pândesc,

A lor hrană, te hărăzesc.

Nu te lăsa amăgit,

De lume să, fi păcălit;

Căci, lumea cu pofta ei trece

Şi faptele ei amăgitoare,

Ce sunt deşarte şi trecătoare

Ce sufletu-ţi vor să-l înece!

Azi să vi la Mine!,

Căci, Îmi pasă de tine

Şi doresc să, te salvez;

Sufletu-ţi să-l înviorez.

Vreau să fi al Meu

Fiu de Dumnezeu.

Căci, pentru Mine te-am creat

Să, fi în veci curat.

Dar satan, te-a amăgit;

Sufletul ţi l-a zdrobit,

Cu păcate mari şi grele,

Adâncindu-te în ele.

De aceea păcătos –

Cât încă, Sunt Milos –

Vino degrabă acasă!

Lasă lumea păcătoasă!

Nu mai sta în nepăsare,

Pân’ nu vine clipa-n care

Nu vei mai găsi iertare!

Te vreau cu gelozie,

Vreau să, ai bucurie.

Te vreau cu Mine,

Unde-n veci totul e bine!

Nu respinge a Mea chemare,

Căci, îţi doresc salvare!

Destul ai rătăcit,

Destul ai păcătuit;

Este timpul să te-ntorci

Din pierzarea cea de veci!

Vreau să-ţi dau adevărata iubire,

Ce lumea, nu o ştie;

Vrea să-ţi dau fericire,

Să fiu, veşnic cu tine;

Să-ţi fiu un Prieten adevărat;

Căci, lumea te-a lăsat –

Pe tine te-a părăsit –

De tine au fugit;

Să-ţi fiu Dragoste,

O veşnică Pace;

Să fiu a ta parte,

Când lumea-n păcat zace.

Numai asculta de cel rău,

Căci eu sunt Tatăl tău!

Numai fă voia sa,

Căci. El nu-ţi vrea viaţa!

Cum să respingi a Lui chemare,

Ce Domnul pentru tine-o are?

Cum să, stai nepăsător,

Când Blândul Păstor;

Te strigă ne-ncetat;

La El, tu eşti chemat

Să ieşi din lumea cea stricată,

De păcate blestemată.

Hai suflete drag,

Azi vino degrab!

Când a Lui chemare,

Te cheamă fără-ncetare!

Numai amâna chemarea Sa!

Poate, nu vei mai putea,

Să, te întorci din păcat,

Ca să, fi salvat.

Azi răsună-a Lui chemare,

Pentru tine, rugătoare:

Azi tu, să vi,

Fericit ca să fi!

Când Domnul ne va răpii,

Să fi cu EL, în Veşnicii;

Atunci te vei bucura,

Dac’ ai ascultat chemarea

Şi la El ai venit,

Pentru veci eşti mântuit!

Ce mare Har…!

Ce mare har să fi sănătos!

Să ai un trup cu folos…

Dar cel mai mare Har,

Ce-l poate primi omul în dar;

Este, să fie sănătos

În credinţa lui Hristos!

Ce mare har este să vezi!

Din priviri, să radiezi,

Fericirea mulţumitoare

Căci, ai ochii de valoare.

Dar cel mai mare Har

Ce-l poate primi omul în dar;

Să-L vadă pe Domnul

Ce i-a creat lui ochiul,

Să vadă a Lui lucrări

Şi-ale Lui veşnice-ndurări.

Ce mare har este s-auzi!

Să ai urechi, ce nu sunt surzi.

Să ai urechile sănătoase,

Ce prind sunetele frumoase.

Dar cel mai mare Har

Ce-l poate primi omul în dar;

Este să audă

Prin vocea Lui cea Blândă

Cuvinte pline de Har,

De la crucea din Calvar

Pentru cel ce-i păcătos,

Să sentoarcă la Hristos.

Ce mare har e. să miroşi

Parfumul lucrurilor de jos!

Să simţi cu mulţumire

Parfumul ce-ţi dă fericire.

Dar cel mai mare Har

Ce-l poate primi omul în dar;

Să miroase valorile lui Hristos

Ce pentru suflet cu folos.

Să nu miroase gunoaiele drăceşti,

Dăunătoare pentru veci de veci!

Ce mare har e, să glăsuieşti!

Cu gura ta, să poţi să, vorbeşti;

Să stai de vorbă; şi amicii

Prin vorbe bune să-i câştigi.

Dar cel mai mare Har

Ce-L poate primi omul în dar;

Să vorbească despre Dumnezu

Despre Mila Lui, şi Harul Său;

Ce, S-a revelat prin Isus

Prin a Sa Lucrare de nespus,

Ce-a înfăptuit-o aicea jos,

Pentr-a ne duce în Raiul Glorios.

Ce mare har e, să poţi mişca!

Trupul a-l utiliza.

Să poţi mergi şi să vi,

Trupul să-l poţi folosi

Dar cel mai mare Har

Ce-l poate primi omul în dar;

Este să, poată mişca;

Pentru Domnul a lucra,

În veci, a face voia Sa.

Ce mare Har e, să tăieşti!

Pe Dumneze să-L proslăveşti!

Ce mare Har e, să fi sănătos

Şi să fi a Lui Hristos!

Laudă!

Doamne, ce mult Te iubesc!

Căci Harul Tău ceresc,

Peste noi s-a revărsat

Şi din păcate ne-a salvat!

Pe o cruce ai murit,

În locul nostru Te-ai jertfit;

Păcatul nostru ai iertat –

De al moarte ne-ai scăpat.

Cine poate azi să, tacă,

Când a lui haină pătată,

A fost curăţată de Isus?

Ce-a coborât din cer sus

Pe Pământ aicea jos –

Pentru omul păcătos.

Cine poate azi să spună

Despre Dragostea cea bună?

Ce-a fost arătată

La omenirea toată –

Sus pe dealul Golgota

Unde El şi-A dat viaţa. –

Hai să Lăudăm cu toţii

Pe Cel ce-nvie morţii;

Căci şi pe noi ne-a înviat

Din păcatul blestemat!

Dacă tu, nu ai azi parte

De iertarea de păcate;

Te grăbeşte, chiar acum…

Să, n upierzi momentul bun,

Când poţi să fi înviat

Din păcatul-ntunecat!

Dacă, la Hrist azi vi,

Viaţă-n dar, tu vei primi.

Deci, nu amâna momentul,

Când să, fi iertat de Domnul!

După ce iertarea o vei primi,

Vericit veşnic, ai să fi!

Atunci vei putea şi tu spune

Despre această mare minune.

Şi vei spune împreună cu mine:

Doamne, ce mult Te iubesc!

Căci Harul Tău ceresc,

Peste noi s-a revărsat

Şi din păcate ne-a salvat!…

Suferinţa

Viaţa aceasta trecătoare,

N-are lucruri promiţătoare;

Totu-i goană după vânt

Şi deşert pe-acest pământ.

Una din părţile vieţii este – suferinţa,

Ce încearcă la om credinţa.

Suferinţa-i testul vieţii,

Ce îl iei doar prin credinţă;

De îl cazi, eşti corigent;

De îl iei, eşti absolvent.

Suferinţa-i indicator

Spre cerul fără nor;

De te laşi de el îndrumat

Ai un cer asigurat;

Însă de te răzvrăteşti

Ajungi în iadul cel de veci.

Deci tu frate, dragă soră,

Nu te răzvrăti în suferinţă,

Căci Domnul îţi dă biruinţă.

Iar atunci când încercarea,

Pare-aţi îngreuia cărarea;

Dumnezeu e vegheator,

Din cer sus Ocrotitor.

Pe Drumul Vieţii cu Dumnezeu, nimic e greu, deoarece "Pot totul în Hristos, care mă întăreşte!" Dacă, pe Drumul Vieţii, îl ai pe Hristos, Cuvântul Vieţii şi greul va fi uşor!!!

Tinereţea

Tinereţea-i ca o rouă -

A omului comoară.

Pe care o îngrijeşti,

Prin valori Dumnezeieşti;

Sau o dispreţuieşti,

Cu valorile fireşti.

Ea este trecătoare,

Ca şi păsări migratoare;

Ca aburul ce-apare, şi apoi dispare;

Ca o floare plăcut mirositoare,

Ce creşte, se usucă, şi… dispare.

Ca si-un gând, e tinereţea,

Trece şi vine bătrâneţea.

Tinereţea de-o trăieşti

Şi pe Dumnezeu nu-L părăseşti,

Atunci fericit vei fi

Cu Isus în veşnicii.

Dar, dacă-L părăseşti,

Să ştii [că] amarnic tu greşeşti!

…………………………………

Fiecare om pe-acest pământ,

A avut o tinereţe.

…………………………………

Atât timp cât tu eşti tânăr:

Adevărul să-l trăieşti,

Pe Dumnezeu tu să-L iubeşti;

Fă-ţi din Biblie – indicator

Spre cer – un Rai – moştenitor;

Din rugăciune, fă-ţi întăritură,

Ce de păcat [el] te apără;

Din cântare – bucurie,

Pentru o veşnică veselie.

Tinere păstrează-ţi curată tinereţea,

Căci fericită-ţi fi-va bătrâneţea.

Pe Domnul să-L slujeşti,

Încă de când tu tânăr eşti.

La urmă rău nu-ţi v-a părea.

Când răsplătirea ţi-o vei vedea.

În concluzie, amice,

Vreau să-ţi spun:

Satan vrea să strice

Tot ce-i tânăr şi frumos,

Ca s-ajungă urâcios.

Tu, nu te lăsa tras în jos,

Pe pământul păcătos;

Tu, însă, urcă sus,

Pân vei ajunge cu Isus.

Atunci, fericit vei fi,

Când Raiu-l vei moşteni.