Ce bucurie,
E să se ştie:
Că Dumnezeul PreaÎnalt,
Din cerul minunat,
Pe Hristos, Mântuitorul
L-a trimis la tot poporul,
Pirdut în păcat, fără viitor,
Sub mâna cea grea, prea rău apăsător.
Umil, în paie – în chip smerit –
Hristos, pe pământul plin de păcat
La noi jos S-a coborât.
Şi din robie ne-a salvat.
A lăsat Gloria cerului
Şi între oameni Sa Născut.
A trăit în condiţiile omului,
Căci pe toţi El, ne-a iubit.
Sa Născut într-un loc sărac.
Nu a avut loc într-un palat;
De cei mari a fost refuzat,
Iar cei mici cu dragoste L-au primit,
Împreună cu ei, într-un loc smerit.
A lăsat locul cel ami valoros
Şi a venit locul cel mai de jos:
Din Gloria cerească,
A venit în sfera pământească.
Iată dragostea de Tată,
La om, El şi-o arată!
Prin Naşterea lui Hristos
Să ierte pe cel păcătos.
Aceasta e Dragostea măreaţă,
Ce aduce pe om la Viaţă.
Cine s-ar fi gândit,
Că pentru omul trudit,
De păcat împovărat;
Să vină şi să-L fi salvat?
Cine poate să exprime
Dragostea măreaţă, Divină?
Cine poate să spună
Despre cea mai mare minune?
Oare cin’ ar fi putut
Să lase tot ce e mai bun?
Şi pentru un om pierdut,
Lăsat pe margine de drum;
Să împrăştie bunătate,
Milă, Pacem Îndurare,
Fericire, dragoste
Şi din plin Iertare?
Cine poate să se nască,
Pentru o lume păcătoasă?
Cine ar renunţa
La reputaţia sa,
Pentru un amărât,
De vrăşmaş batjocorit?
Dar, Hristos Mântuitorul –
A ales să, lase totul
Şi din Slava cerească,
A coborât, în lume să se Nască.
A lăsat orice Valoare
Pentru a omului salvare!
A fost gata să se Nască,
În trup omenesc,
Pentru omul pământesc,
Să-l mîntuiască!
De aceea, de „crăciun”:
Să ne gândim la Domnul Bun;
Să ne amintim,
Că, Hristos, Cel Iubitor,
Ne-a venit în Ajutor;
Din păcate să ne ridice!
Să uităm niciodată,
Cât va fi lumea toată,
Că, de „Crăciun”, sărbătorim
Pe Cel ce-I Veşnic şi Divin!
Pentru om, din cer
Sa coborât la toţi.
Ca cei ce în lume pier,
Să fie mântuiţi.
Orice om să fie eliberat
Din a lanţului păcat.
Să, dăm la oparte
Tot ce ne desparte
De adevărata valoare.
Al acestei sărbători!
Să, înlăturăm orice piedică,
Ce de adevăr ne desparte:
Pe moş crăciun, brad şi ciocolată,
Îmbuibarea şi dsfrânarea,
Pentru a nu se pierde adevărata valoare.
Să dăm la o parte cele trecătoare,
Ce sunt fireşti şi înşelătoare!
La minunatul Salvator,
Să privim corespunzător.
Să nu-L înlocuim pe Sărbătorit,
Cu lucruri de nimicit.
Această Sărbătoare,
Fie-ne folositoare!
O! Cât de minunat
Că, cerul Ai lăsat
Şi la noi te-ai coborât,
Din cerul Tău prea Sfânt.
Îţi mulţumim că, Te-ai Născut,
În această lume de păcat;
Căci de noi Ţia păsat
Şi-Ai făcut acest lucru.
Vrem să dăm la oparte, orice păcat,
Să neamintim de Planul minunat
Ce L-Ai înfăptuit;
Pentru omul rătăcit,
Născându-Te pe Pământ;
Să, ne duci în cerul Sfânt.
Lăsând Slava minunată,
Pentru omul cel cu pată.
Îţi mulţumim în umilinţă,
Pentru al Tău Plan
Ce L-ai aplicat
Pe Pămâtul stricat.
De aceea cu bucurie
Îţi aducem Slavă Ţie!
Că Dumnezeul PreaÎnalt
Din cerul minunat,
Pe Hristos, Mântuitorul,
La trimis la tot poporul,
Pierdut în păcat, fărăr viitor
Sub mâna cea grea, pra rău apăsător
Îţi mulţumim că, Te-ai Născut!!!
Etichete Poezii
